De ce sa fur, tibi draga?
Vara trecuta, ca sa nu stau acasa si sa tin umbra basinilor din camera mea, am zis sa ma angajez. De fapt, ca sa fiu sincer, am asteptat sa ma contacteze companiile celebre. Cum nu m-a contactat nimeni si cum criza e in floare, am zis sa le contactez eu, avand pretentiile marite, bineinteles.
Si dupa ce am refuzat postul de director general la General Motors si Hewlett Packard, m-am angajat ca operator de interviuri, la o firma al carui nume seamana cu cel al unui fost presedinte american.
Ce trebuia sa fac eu? Pai stateam pe drumuri si incercam sa conving oamenii sa imi dea nu stiu ce date personale si sa-mi spuna preferintele in materie de poziitii/durata/senzatie. Perversilor, era vorba de un studiu de piata despre laxative.
Si stateam eu in soare, plictisit si transpirat(aveam harta romaniei desenata pe spate), cand, la un moment dat, se apropie ceva de mine. Ceva-ul ala am crezut ca o creanga uscata, dar nici in filmele lui Spielberg nu vezi crengi care vorbesc. Abia cand s-a apropiat, am observat ca e un om. De fapt, nu era om. Era arhi-om. Imi venea sa-i zic sa nu mai vorbeasca, sa nu cumva sa se evapore.
Batranelul avea nevoie de ajutor. I-am zis ca nu sunt arheolog, dar nu cred ca a inteles. Fiind > 35 grade afara, i se facuse rau si vroia sa-l duc acasa, ca statea la un bloc de langa. Daca tot nu facusem niciun ban pana atunci, am zis hai sa fac o fapta buna. Si l-am luat pe batranel de brat si hopa-hopamelcu-melcu, ne miscam spre casa. La un moment dar, se opreste langa o tufa, se sprijina de gard si vomita. Ca sa nu fiu nesimtit, incep sa vomit si eu. Dupa ce termina de vorbit cu tufa, incepe sa se scuze la mine, ca i s-a facut rau de la pastilele pe care le lua. Eu il linistesc, spunandu-i ca e ceva normal. Aproape imi venea sa-i povestesc de peripetiile mele de la camin, cu boratura sincron sau borat la tinta fixa.
In fine, ajungem noi in apartament si il conduc in dormitor. Se aseaza, imi multumeste sincer, dupa care da drumu’ la tv (otv bineinteles). In drumul meu spre usa, tot felul de lucruri negre imi veneau in cap. Daca tot nu facusem niciun ban la munca, puteam sa fac acum. Puteam sa consider a fi o multumire pentru ajutorul ce l-am acordat. In sufragerie, vazusem un superb televizor Diamant cu tub catodic, un video-player de lux Funay, editie limitata(de OPC, probabil) si un telefon Bosch, design unic, cu baterie separata. Toate aceste bunuri erau la cateva secunde de a intra in posesia mea. Pana la urma am iesit pe usa fara nimic. Mint! Intrasem in bucatarie si rupsesem un colt de paine ca nu mai puteam de foame. Dar atat!
Toata ziua aceea m-am simtit atat de curat sufleteste, incat puteam face reclama la vreun inalbitor spiritual. Bineinteles, cand am coborat, am mai vomitat o data in acelasi loc. Cred ca era de la paine 
