Prost-Notes

Vara trecuta, ca sa nu stau acasa si sa tin umbra basinilor din camera mea, am zis sa ma angajez. De fapt, ca sa fiu sincer, am asteptat sa ma contacteze companiile celebre. Cum nu m-a contactat nimeni si cum criza e in floare, am zis sa le contactez eu, avand pretentiile marite, bineinteles.
Si dupa ce am refuzat postul de director general la General Motors si Hewlett Packard, m-am angajat ca operator de interviuri, la o firma al carui nume seamana cu cel al unui fost presedinte american.

Ce trebuia sa fac eu? Pai stateam pe drumuri si incercam sa conving oamenii sa imi dea nu stiu ce date personale si sa-mi spuna preferintele in materie de poziitii/durata/senzatie. Perversilor, era vorba de un studiu de piata despre laxative.
Si stateam eu in soare, plictisit si transpirat(aveam harta romaniei desenata pe spate), cand, la un moment dat, se apropie ceva de mine. Ceva-ul ala am crezut ca o creanga uscata, dar nici in filmele lui Spielberg nu vezi crengi care vorbesc. Abia cand s-a apropiat, am observat ca e un om. De fapt, nu era om. Era arhi-om. Imi venea sa-i zic sa nu mai vorbeasca, sa nu cumva sa se evapore.

Batranelul avea nevoie de ajutor. I-am zis ca nu sunt arheolog, dar nu cred ca a inteles. Fiind > 35 grade afara, i se facuse rau si vroia sa-l duc acasa, ca statea la un bloc de langa. Daca tot nu facusem niciun ban pana atunci, am zis hai sa fac o fapta buna. Si l-am luat pe batranel de brat si hopa-hopamelcu-melcu, ne miscam spre casa. La un moment dar, se opreste langa o tufa, se sprijina de gard si vomita. Ca sa nu fiu nesimtit, incep sa vomit si eu. Dupa ce termina de vorbit cu tufa, incepe sa se scuze la mine, ca i s-a facut rau de la pastilele pe care le lua. Eu il linistesc, spunandu-i ca e ceva normal. Aproape imi venea sa-i povestesc de peripetiile mele de la camin, cu boratura sincron sau borat la tinta fixa.

In fine, ajungem noi in apartament si il conduc in dormitor. Se aseaza, imi multumeste sincer, dupa care da drumu’ la tv (otv bineinteles). In drumul meu spre usa, tot felul de lucruri negre imi veneau in cap. Daca tot nu facusem niciun ban la munca, puteam sa fac acum. Puteam sa consider a fi o multumire pentru ajutorul ce l-am acordat. In sufragerie, vazusem un superb televizor Diamant cu tub catodic, un video-player de lux Funay, editie limitata(de OPC, probabil) si un telefon Bosch, design unic, cu baterie separata. Toate aceste bunuri erau la cateva secunde de a intra in posesia mea. Pana la urma am iesit pe usa fara nimic. Mint! Intrasem in bucatarie si rupsesem un colt de paine ca nu mai puteam de foame. Dar atat!

Toata ziua aceea m-am simtit atat de curat sufleteste, incat puteam face reclama la vreun inalbitor spiritual. Bineinteles, cand am coborat, am mai vomitat o data in acelasi loc. Cred ca era de la paine

In cele ce urmeaza, vom vorbi despre cersetori, cum influenteaza ei activitatea monotona din mijloacele de transport in comun si ce metoda mai folosesc acestia pentru a obtine un strop de mila.

Deoarece eu alerg foarte mult, d-acasa pana la facultate si invers, intru in contact cu cersetorii foarte des, fie ca se intampla in metrou sau in tramvai. Recunosc ca mi-e mila de unii si le las ceva marunt, dar asta foarte rar. Cine’s norocosii? Pai sunt tiganusii aia mici de umbla cu un miel in brate – ti se face mila instantaneu de saracii puradei, urmeaza apoi tiganii aia mari care povestesc cum au sute de frati care sufera de mii de boli – cu greu ma abtin sa nu le dau toti banii de pe mine.
Odata m-a abordat un tiganus maricel, cam la pubertate, si imi cerea ceva de mancare. I-am zis ca vin cu el sa-i iau o paine, dar m-a refuzat asa ca i-am dat bani si i-am aratat eu un magazin unde e paine buna si ieftina. Am facut o fapta buna si lejera, mai ales ca m-a scutit sa fac un drum cu el la magazin.

I-am enumerat pe cersetorii norocosi care obtin ceva de mine, acum ii vom enumera pe cei ghinionisti, adica cersetorii care nu obtin nimic de la mine. Incepem cu batranii aceia simpatici, care iti provoaca o mila teribila. Fie sunt orbi, fie tin in mana un articol de ziar in care ni se precizeaza ce artisti au fost la viata lor si cum au ajuns in prezent. Buuun ! De ce nu le dau eu niciun ban acestor amarati? Fiind viitor economist, eu gandesc microeconomic. Ce rost are sa investesc niste bani in ceva ce nu are viitor, ceva al carui sfarsit vine foarte repede, asa cum sunt batranii? Mai bine investesc banii in niste cersetori tineri si sanatosi, care au tot viitorul inainte si ne pot imbunatati viata.
O alta categorie de cersetori care nu obtin nimic de la mine sunt artistii. Ii vezi peste tot, cum canta mai ales la chitara. Ma impresioneaza pana la lacrimi, iar muzica lor se duce la suflet, pacat insa ca eu ascult muzica la casti mai mereu. Si zic, ce rost are sa dau niste bani unora care se vor duce in Vama Veche sa se imbete ca porcii, sa doarma pe plaja morti de beti?

Cam asta a fost pentru ziua de azi. Va salut in repezeala, pentru ca tocmai a sunat o tiganca la usa, cu un puradel in brate. Trebuie sa investim in viitor, right?

Sambata trecuta am avut un program incarcat. Dimineata am fost si am incarcat sifoanele, pe urma am fost sa-mi dau jos boschetii din cap, apoi m-am pus la somn o ora. M-am trezit dupa vreo 4 ore (probabil de la freza noua), m-am dus la baie si m-am spalat cu apa de ploaie (canch apa la chiuveta – e sambata totusi), m-am imbracat cu trening-ul cel nou, mi-am luat pantofii in picioare si am purces spre hipermarket.

Am ajuns acolo si am inceput sa astept carucioarele norocoase. Pentru cine nu stie, carucioarele norocoase sunt acele fiare pe roti ce stationeaza in alt loc decat locul lor obisnuit, drept urmare, aveau o moneda de 50 de bani inclusa. Dupa ce am parcat eu 2 carucioare – profit 1 leu, mi-am luat un carucior si am intrat in magazin. Era sambata, deci gaseai multe stand-uri de sampling, asa ca m-am plimbat la greu. Dupa ce am trecut de stand-urile de mezeluri, iaurturi si ciocolata, l-am cautat pe cel de apa/suc/bautura-in general, dar nu l-am gasit asa ca m-am carat la baie si am baut apa de la chiuveta.

Aveam burta plina asa ca eram tocmai bun pentru cumparaturi. Pun eu 2 suluri de hartie igienica in carucior si ma indrept spre casa. Trec pe langa raionul de carne si vad 2 mosulici mai agitati decat resul lumii. Ma fac eu ca ma uit in frigider si trag cu urechea la cei doi. Saracii oameni, se certau pe ultima bucata de aripioare de pe raion. “Eu am fost primul” … “Ba eu am fost primul” – “Da-mi inapoi carnea, ‘muma-n cur de liberal”. Bag de seama ca unul era cu psd si celalalt cu pnl, pentru ca imediat s-au calmat si au inceput sa vorbeasca despre politica. Ba chiar, amandoi s-au pus de acord ca era mai bine pe vremea lui Ceusescu. Nu trece o clipa, ca iar incep sa se certe. “Ia mana de pe carnea mea, ‘crucea ma-tii” – “E carnea mea, ‘coroana ma-tii de pui de ilici”. Satul de aspectele de mahala, m-am dus sa-i despart. E si nu spui ca au tabarat amandoi pe mine ? “Iauite-l si pe obraznicul asta ce se baga degeaba” – “da-i la ficat, pe muma-sa-n-cur de mucios, eu am luptat in razboi baaa”.

Si uite asa am ajuns acasa vanat si cu capul spart de la aripioarele, cam inghetate, ce-i drept. Nu am stat mult pe ganduri si m-am dus la baie ca sa incerc produsul cumparat, mai ales ca am auzit ca nu zgarie.

Fiecare anotimp este reprezentativ din mai multe puncte de vedere. Spre exemplu, din punct de vedere vestimentar, vara este asociata cu fustite-slapi-palarii, iarna este dominata de geci-caciuli fulare etc. De la un timp, insa, eu asociez anotimpurile cu anumite obiecte achizitionate, reprezentative pentru perioada respectiva. Astfel, iarna imi iau fes, primavara iau flori, vara imi permit o bere, iar toamna imi cumpar … bilet. Nu orice bilet, ci bilet de RATB. Am garantia ca acest bilet ma va tine cel putin un anotimp. De ce apare “cel putin” ? Pentru ca exista cazuri de urgenta cand il compostez.

Zilele trecute eram in drum spre nu-mai-stiu-ce-mama-masii. Asteptam tramvaiul 55. Vreau sa va spun ca eu am un talent ucigator de a pacali controlorii. Am metodele mele, instrumentele mele, ce mai … sunt un James Bond al RATB-ului. De fiecare data cand urc intr-un mijloc de transport, analizez persoanele din jur, le fac profilul psihologic si vestimentar, astfel ca niciun controlor nu trece nedetectat. Cand s-aprinde beculetul, cobor la prima tatiii. Cand este liber si stau jos, imi permit aroganta de a face misto de cei slabi de inger. Cum fac asta? Pai … imi pun telefonul sa sune si ma prefac ca raspund. “Vocea” din telefon ma anunta ceva, iar eu ma mir in gura mare “Ce ma, is controlorii la prima?”. Si sa vezi atunci stoluri de blatisti ce formeaza coada la usa.

Ok. Soseste 55-ul in statie si dau sa ma urc. Era destul de plin, asa ca ma luasera panicile. Aveam raza de actiune micsorata, ma simteam ca un Bond prizonier. Si-atunci ma hotarasc sa apelez la solutia de urgenta : biletul. Era cea mai mare umilinta a mea, dar nu aveam ce face. Scot eu hartia si cercetez…aveam un singur taxator prin preajma. Imi fac eu loc cum pot, ajung la taxator si cand sa introduc biletul, apare o mana uscata cu un bilet in mana. O babuta imi ocupase taxatorul ! Am vrut sa-i fac propunerea de a introduce si biletul meu, iar in cazul unui controlor, taxatorul le perfora pe amandoua. Babuta – nu si nu si nu. Era taxatorul ei !

Ce era de facut? Sa ma duc la un alt taxator sa-l ocup nu puteam, din cauza aglomeratiei. Sa-mi activez “detectorul de controlori” nu aveam cum, tot din cauza aglomeratiei. Asa ca am ales cea mai demna solutie. Am coborat si am asteptat un alt tramvai. Speram sa fie gol sau sa-mi pot ocupa un taxator.

PS : Pentru aceia care au crezut ca voi composta biletul, le zic doar atat : Pai bai baiatule, bai !

Am creat acest blog cu scopul de a ajuta cea mai mare clasa sociala din Romania si anume prostii. Ce le lipseste acestora, in afara de materie cenusie? Un blooog ! Ce-i drept, sunt multe bloguri pentru prosti, dar acelea sunt undercover.

De unde numele de prostologu?

Pai, m-am gandit ca prostia ar trebui ridicata la rangul de stiinta. Astfel, voi fi cercetator de prostie si cobai totodata.

De ce repetent.ro?

Pentru ca am pornit de la zicala ” repetitia e mama invataturii”. De ce e mama invataturii? Pai nu stiu.

Acestea fiind zise, sa citim bine !